În drumul meu cel de toate zilele cu metroul, mă simt deseori expusă advertisingului precum o halcă de curcan focului, într-o shaormerie.
Corneea îmi tresaltă de supărare în special când se loveşte de “neconvenţionalul” de la metroul Unirii. Bieţi stâlpi cu soarta crudă, împăiaţi când în mezeluri când în butoaie cu deodorant, cerberi în acest regat al kitschului în care s-a transformat undergroundul bucureştean.
Iar ieri, în pasajul de la metrou Victoriei, sentimentul de oaie mă behăie din nou: ar trebui să mă simt ca în Alpi pentru că Milka a întins un covor verde pe jos şi a atârnat nailoane mov pe ziduri? Ce ar alege corneea mea între betonul jigărit dar pur şi neadvertizat şi plasticul colorat buchisit cu subliminale “Buy me, buy me!”?
Iar astăzi, pe peronul de la Unirii, o altă operă desăvârşită a publicităţii – o răţuşcă trântită pe un perete, cu lăbile ei multiplicate pe jos. Impresionant de sec. Mi s-a făcut dor de muzeul Antipa. De parcă nu erau de ajuns îndemnurile cretine de pe panourile din jur. Raţa măcar a avut bunul gust să tacă din gură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu