mă uit şi-mi trece răceala

Efectul e instantaneu.
Nici nu mai trebuie să înghit vreo pastilă, căci, ta-na-na-na, vânătorii de răceală sunt numaidecât lângă mine, în costumele lor reciclate de vidanjori. Dacă-i privesc mai îndeaproape, nu par nici ei prea în formă, dar măcar au freze întinse cu placa - şi uite-aşa am uitat de febră şi dureri de cap.




Capodopera de mai sus e măcar perfect în ton cu fotoliul pe care, graţie noului Smecta cu aromă de portocale, am reuşit să nu-l mai pătez şi de astă dată cu căcat. Dar nu ştiu cum se face că tot mai miroase...
Data viitoare n-o să mai dau "embed", cred că de la asta se trage.